Adi Mutu se află pe lista oficialilor de la CFR Cluj pentru a-l înlocui pe Dan Petrescu, iar acum s-a aflat ce clauză trebuie să plătească ardelenii pentru a-l pe „Briliant” de la echipa națională a României U21.
Neluțu Varga a decis să îl dea afară pe Dan Petrescu după meciul pierdut de CFR Cluj în fața lui Poli Iași, scor 0-1, și a fost eliminată din șaisprezecimile Cupei României.
Oficialii CFR-ului i-au reziliat contractul lui Dan Petrescu, iar acum sunt în căutarea unui antrenor care să continue munca depusă de „Bursuc” la campioana României.
Astfel, principalul favorit pentru postul de antrenor principal la CFR Cluj este Adi Mutu (41 de ani), dar „Briliantul” se află sub contract cu FRF (Federația Română de Fotbal) și ocupă postul de antrenor principal la echipa națională a României U21.
În aceste condiții, CFR Cluj trebuie să îi plătească lui Adi Mutu clauza din contractul cu FRF după ce înțelegerea sa cu echipa națională de tineret a fost prelungită automat în momentul în care România U21 s-a calificat la EURO 2021. Pentru o despărțire de FRF, Adi Mutu trebuie să plătească 50.000 de euro, sumă pe care ar fi primit-o și el în cazul în care era dat afară.
Cel mai probabil, cei 50.000 de euro vor fi plătiți de CFR Cluj, toate acestea dacă oficialii campioanei României se vor decide să îl aducă pe „Briliant” în Gruia pentru a continua munca depusă de Dan Petrescu, dar Adi Mutu va avea o misiune dificilă deoarece „Bursucul” a luat trei titluri consecutive cu CFR și a calificat echipa de două ori în grupele Europa League.
CFR Cluj i-a pregătit și un salariu de cinci ori mai mare decât „Briliantul” primește la echipa națională a României U21. Adrian Mutu ar urma să încaseze 20.000 de eurode la campioana României, față de 4.000 de euro cât primește de la FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER